Ion Ceban anunță ore gratuite pentru pregătirea de Bacalaureat: când vor începe lecțiile

Absolvenții din Chișinău vor putea beneficia, începând cu luna ianuarie, de lecții suplimentare gratuite pentru pregătirea de Bacalaureat. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, care a precizat că orele vor fi organizate la disciplinele la care elevii au nevoie de sprijin suplimentar.

Potrivit edilului, inițiativa are drept scop să-i ajute pe absolvenți să se pregătească mai bine pentru examene și să obțină rezultate bune la Bacalaureat.

Deocamdată, modalitatea de înscriere și locurile în care vor fi desfășurate lecțiile nu au fost anunțate. Primarul a precizat că informațiile vor fi făcute publice în perioada următoare.

„Începând cu luna ianuarie, veți putea beneficia de lecții suplimentare de pregătire, gratuite, la disciplinele la care aveți nevoie de pregătire pentru a susține Bacalaureatul”, a declarat Ion Ceban.

Totodată, edilul a anunțat că, începând cu 14 noiembrie, 2.000 de elevi din clasele a IX-a din Chișinău vor beneficia de lecții gratuite pentru pregătirea de examenele de absolvire.

Ion Ceban a îndemnat părinții și profesorii să se implice în susținerea elevilor, pentru a-i ajuta să obțină rezultate cât mai bune la examene.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment