Ion Ceban: „În ciuda criticilor, „Chișinău Marathon 2024” a adunat peste 10.000 de alergători”

În ciuda criticilor aduse autorităților publice locale, evenimentele sportive și culturale organizate în acest weekend la Chișinău au adunat în Piața Marii Adunări Naționale mii de oameni, inclusiv din străinătate.

„Chiar cu acele critici care sunt aduse autorității publice locale, vreau să spun că astfel de evenimente sportive sunt caracteristice pentru toate capitalele lumii și în toate capitalele lumii, în mare parte, ele se desfășoară în Centrul Capitalei sau pe străzile/arterele principale”, a declarat Primarul General, Ion Ceban.

Totodată, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de astăzi, edilul a mulțumit organizatorilor pentru implicarea și dorința de a crea ceva frumos.

„Când reușim să adunăm peste 10.000 de oameni, noi, cu toții, trebuie să ne mândrim de acest lucru”, a punctat Ion Ceban.

Amintim că, sâmbătă, în Piața Marii Adunări Naționale a avut loc „Kids Marathon”, care a adunat la linia de start peste 1.000 de copii. Duminică, tot în PMAN, s-a desfășurat „Chișinău Marathon”, ediția a X-a, eveniment sportiv la care au participat peste 10.000 de alergători din circa 50 de țări.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comments (0)
Add Comment