Ion Ceban: „MAN cere reformarea Comisiei Electorale Centrale pentru asigurarea unui proces electoral corect”

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, își reiterează ferm poziția împotriva oricărei forme de corupție electorală, cumpărare de voturi și utilizare a resurselor administrative pentru a avantaja un candidat sau partid politic.

În context, într-o ieșire la presă, Mariana Barașianț, juristul MAN și avocat, împreună cu Andrei Oțel, jurist în cadrul partidului, au explicat că, în pofida unor precizări și observații oficiale, mai multe nereguli semnificative au marcat scrutinul prezidențial.

„Atestăm că aceste alegeri au fost, ca niciodată, murdare. Cu încălcarea standardelor internaționale în materie electorală și atestarea de grave abateri de la legislație. Dacă am fi continuat în acest mod, nu am fi putut considera astfel de scrutine ca fiind libere și corecte. Or, aceste acțiuni au atentat la democrație și la dreptul cetățenilor de a alege liber”, a adăugat Mariana Barașianț.

Încălcările identificate de MAN și misiunile internaționale de observare au fost următoarele:

  1. Începerea agitației electorale ilegale înainte de termenul stabilit oficial;
  2. Coruperea alegătorilor prin mită electorală, inclusiv transferuri de bani și lichide. Mai multe persoane au fost arestate pentru activități de cumpărare a voturilor;
  3. Utilizarea materialelor denigratorii de către unii candidați și susținătorii acestora, în scopul de a influența negativ opinia publică;
  4. Abuzul de resurse administrative, cu reprezentanți ai autorităților publice care au desfășurat activități de campanie în timpul programului de lucru, favorizând unii candidați în mod ilegal;
  5. Discursuri instigatoare la ură, inclusiv xenofobie și incitare la violență, ce au avut un impact negativ asupra climatului electoral;
  6. Reflectarea inechitabilă a candidaților la televiziuni, în special la cea națională, unde unii candidați au beneficiat de un tratament preferențial.

„În concluzie, toate aceste încălcări, inclusiv cele menționate de misiunile internaționale de observare, au fost ignorate de CEC, instituție care, așa cum a constatat și ODIHR, este dominată de partidul aflat la guvernare. Cum am fi putut asigura condiții egale pentru toți participanții la procesul electoral?Parlamentul nu ar fi trebuit să inventeze nimic altceva decât să implementeze recomandările ODIHR și să revadă componența CEC-ului, astfel încât Comisia să devină o instituție independentă”, a subliniat Andrei Oțel.

În perioada următoare, MAN va propune mai multe inițiative legislative menite să consolideze cadrul legal pentru desfășurarea corectă a viitoarelor alegeri.

„Oamenii trebuie să aibă încredere în actul guvernării și în legalitatea deciziilor adoptate pentru exercitarea dreptului la vot în mod liber și democratic”, a conchis liderul MAN, Ion Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comments (0)
Add Comment