Ion Chicu depune peste 27.000 de semnături la CEC pentru înregistrarea candidaturii la prezidențiale

Ion Chicu, candidatul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei la alegerile prezidențiale, anunță că grupul său de inițiativă a adunat peste 27.000 de semnături, iar acestea au fost depuse la Comisia Electorală Centrală pentru a fi înregistrat în calitate de candidat la prezidențiale.

În cadrul unui video publicat pe rețelele sociale, Ion Chicu a spus că cele 27.367 de semnături sunt speranțele cetățenilor și le-a mulțumit pentru încrederea acordată.

„Avem 27.367 de semnături, peste 27.000 de speranțe ale dumneavoastră, iar eu vreau să vă mulțumesc dragi cetățeni pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o”, a declarat Ion Chicu.

Astfel, Comisia Electorală Centrală are la dispoziție șapte zile pentru a verifa pachetul de acte și pentru al înscrie sau pentru a refuza înregistrarea lui Ion Chicu drept candidat la alegerile prezidențiale.

Comments (0)
Add Comment