Membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Ion Guzun, afirmă că independența judecătorilor din Republica Moldova s-a consolidat în ultimii ani, chiar dacă sistemul judecătoresc continuă să fie influențat de reacțiile publice și de mesajele venite din zona politică.
Invitat într-o emisiune televizată, Guzun a declarat că presiunile directe asupra magistraților s-au diminuat comparativ cu anii precedenți, iar independența acestora este în continuă creștere.
„Dacă aș pune această impresie sau percepție pe o scară de apreciere, eu cred că ea este în creștere, această independență a judecătorilor”, a afirmat membrul CSM.
Potrivit acestuia, judecătorii nu sunt izolați de societate și resimt impactul reacțiilor publice generate de dosarele de rezonanță, fie că este vorba despre cauze de corupție electorală, violență în familie, accidente rutiere sau alte spețe intens mediatizate. Cu toate acestea, Ion Guzun consideră că atacurile la adresa magistraților pentru soluțiile pronunțate au devenit mai puțin frecvente.
În cadrul emisiunii au fost abordate și declarațiile fostei judecătoare Angela Catană, care a susținut că se aștepta să nu promoveze evaluarea externă, invocând presupuse presiuni exercitate de unii politicieni în legătură cu hotărâri pronunțate în trecut.
Ion Guzun a respins existența unei influențe politice asupra procesului de evaluare, precizând că raportul a fost întocmit de Comisia de Evaluare Externă a Judecătorilor, iar CSM a analizat atât concluziile acesteia, cât și explicațiile oferite de magistrată.
„Doamna Catană nu a promovat pe criterii financiare”, a declarat Guzun, adăugând că hotărârea motivată a Consiliului urmează să fie publicată și poate fi contestată în instanță.
Referindu-se la integritatea sistemului judecătoresc, membrul CSM a spus că nu exclude existența unor tentative de corupere sau trafic de influență, însă a subliniat că astfel de suspiciuni trebuie demonstrate prin probe.
El a amintit că, în 2024, Consiliul Superior al Magistraturii a ridicat imunitatea mai multor judecători, iar unele dintre dosare au ajuns deja în instanță. Într-un caz, un magistrat a fost sancționat disciplinar și eliberat din funcție.
Ion Guzun a comentat și perchezițiile recente desfășurate de Centrul Național Anticorupție într-un dosar care vizează un asistent judiciar și un avocat, suspectați de implicare într-o tentativă de corupere. Acesta a declarat că ancheta ar trebui să stabilească întregul traseu al banilor pentru a clarifica dacă aceștia au ajuns la persoane capabile să influențeze deciziile instanțelor.
Totodată, membrul CSM a remarcat că registrul destinat raportării influențelor necorespunzătoare asupra judecătorilor conține puține sesizări, deși, în anumite cazuri, magistrații aveau obligația legală de a raporta astfel de presiuni.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!