Italia se confruntă cu proteste masive ale agricultorilor: Tractoarele se îndreaptă spre Roma

După Germania, Franța, România şi Belgia, şi Italia se confruntă cu proteste din ce în ce mai vehemente ale agricultorilor. Zeci de agricultori italieni s-au adunat luni şi au pornit, la volanul tractoarelor, către Roma, cu intenţia de a-şi prezenta revendicările guvernului.

Fermierii italieni împărtășesc multe dintre nemulțumirile exprimate de cei care activează în această ramură economică în alte părți ale Europei, transmite democracy.md cu referire la adevarul.ro.

„Am venit pentru a-l întâlni pe ministrul Agriculturii şi a-i cere lansarea unei mese rotunde permanente”, a explicat Andrea Papa, cofondator al mişcării Riscatto agricolo (Salvarea agricolă), care a trimis la Roma câteva zeci de tractoare din provincia Toscana, aflată în zona de centru-nord a ţării.

În contextul în care vineri sunt aşteptate la protest între 1.500 şi 2.000 de tractoare, intenţia manifestanţilor este să râmână în capitala Italiei toată săptămâna. Tot cu intenţia de a rămâne pe poziţii, şi la Torino, în nordul Italiei, s-au adunat la periferie circa 200 de tractoare.

Protestatarii italieni, care manifestează de câteva zile, cer mai ales o remunerare mai bună, eliminarea taxelor pe carburant, creşterea preţului la lapte, dar şi reducerea exigenţelor ecologice. Protestul lor vizează de asemenea importurile ieftine.

Aflată într-o vizită oficială în Japonia, prim-ministrul Giorgia Meloni a explicat nemulţumirea agricultorilor printr-o „interpretare ideologică a tranziţiei ecologice”, care, potrivit ei, ar consta în „apărarea mediului în detrimentul fermierilor”. De altfel, guvernul său reproşează cu regularitate Bruxellesului că s-au impus, în numele tranziţiei ecologice, norme contrare intereselor industriale şi agricole ale Italiei.

Danilo Calvani, liderul Comitetului fermierilor trădaţi, principala entitate care coordonează protestele fermierilor italieni, a declarat că s-a acceptat invitaţia gazdei festivalului de la Sanremo, Amadeus, de a-şi face publice nemulţumirile chiar de pe scena acestui renumit festival, menţionând că se află în contact cu organizatorii evenimentului pentru stabilirea detaliilor.

La rândul său, prezentatorul-vedetă italian Amadeus a asigurat, într-o conferinţă de presă înaintea festivalului, că, în opinia sa, „protestul tractoriştilor este absolut corect, sacrosanct, pentru dreptul de a lucra şi de a-şi apăra locurile de muncă”.

Italia este a treia putere agricolă din UE, după Franţa şi Germania, cu o producţie de 71,5 miliarde de euro în 2022, potrivit Comisiei Europene.

Comments (0)
Add Comment