Japonia sprijină Moldova: Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele JICA

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere oficială cu Tanaka Akihiko, președintele Agenției de Cooperare Internațională a Japoniei (JICA), aflată pentru a doua oară în vizită la Chișinău. În cadrul discuțiilor, Maia Sandu a apreciat parteneriatul durabil dintre cele două țări și contribuția semnificativă a JICA la creșterea calității vieții cetățenilor moldoveni.

Șefa statului a evidențiat importanța colaborării în domeniile sănătății, agriculturii, educației și eficienței energetice, toate fiind prioritare pentru dezvoltarea țării.

În ultimii cinci ani, Japonia, prin JICA, a oferit Moldovei sprijin financiar de circa 42 milioane de euro, sub formă de granturi și împrumuturi avantajoase, care au fost utilizate în proiecte concrete, printre care:

  • Echiparea a cinci spitale cu tehnologie medicală modernă, pentru servicii medicale îmbunătățite;
  • Livrarea a 19 autospeciale pentru intervenții ale pompierilor și echipelor de descarcerare, esențiale în situații de urgență;
  • Susținerea a peste 1.000 de agricultori în adoptarea practicilor ecologice, inclusiv instalarea sistemelor fotovoltaice în 47 de ferme, în valoare de aproximativ 2,6 milioane euro;
  • Acordarea de subvenții de circa 2 milioane de euro pentru achiziționarea îngrășămintelor agricole, sprijinind productivitatea fermelor locale;
  • Dotarea Bibliotecii Naționale cu echipamente moderne pentru digitizarea patrimoniului cultural și facilitarea accesului la informație.

JICA este o agenție guvernamentală japoneză dedicată sprijinirii creșterii economice și sociale în țările în curs de dezvoltare și promovării cooperării internaționale.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

japoniamaia sanduMoldova
Comments (0)
Add Comment