La Chișinău va avea loc ședința comună a comisiilor mediu din Parlamentul Republicii Moldova și din Senatul României

Legislativul găzduiește astăzi ședința comună a Comisiei mediu, climă și tranziție verde din Parlamentul Republicii Moldova și a Comisiei mediu din Senatul României.

În cadrul ședinței, va fi aprobat un plan de acțiuni care se referă la cooperarea dintre cele două comisii în mai multe domenii, printre care protecția mediului și tranzitul către un sistem energetic bazat pe surse regenerabile. De asemenea, membrii Comisiei pentru mediu din Senatul României vor face o vizită la Întreprinderea Silvică Călărași.

De menționat că, anterior, Comisia mediu, climă și tranziție verde din Parlamentul Republicii Moldova, Comisia mediu din Senatul României și Comisia mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților a Parlamentului României s-au întrunit în ședință la București. În cadrul reuniunii comune, a fost semnată o declarație comună între cele trei comisii, care prevede asigurarea transferului de expertiză și armonizare a cadrului normativ național la acquis-ul comunitar în domeniul mediului și schimbărilor climatice.

Parlament
Comments (0)
Add Comment