Comisia juridică, numiri și imunități a organizat audieri publice pe marginea proiectului legii taxei de stat. La ședință au participat avocați, juriști, judecători, notari și membri ai societății civile.
Proiectul legii taxei de stat a fost elaborat cu scopul de a ajusta cadrul normativ și de a crea un echilibru bugetar între asigurarea unui serviciu public calitativ și obligația cetățeanului care folosește acest serviciu. Printre prevederile proiectului figurează introducerea noțiunii de „taxă de timbru”. Potrivit autorilor, această propunere are scopul de a preveni depunerea abuzivă a cererilor în instanța de judecată.
De asemenea, se propune ajustarea cuantumurile taxei de stat și modificarea procentului de încasare a taxei de stat. O altă prevedere a documentului este eliminarea plafonului de 25 000 de lei pentru persoanele fizice și 50 000 de lei pentru persoanele juridice pentru cererile de chemare în judecată privind litigiile cu caracter patrimonial, cererile de contestare a unui titlu executoriu sau a unui alt document prin care încasarea se produce în mod incontestabil.
Totodată, taxa de stat pentru anumite cereri de instanță va fi majorată, astfel încât persoanele care se află în fața unui litigiu, care poate fi soluționat mai simplu și mai rapid pe cale extrajudiciară, să fie mai motivați să o facă. Autorii au mai propus instituirea mai multor taxe pentru a contracara amânările abuzive ale ședințelor de judecată și neprezentarea participanților la proces.
Proiectul legii taxei de stat a fost elaborat în contextul implementării Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022–2025 și va fi propus spre examinare în a doua lectură în plenul Parlamentului.
Proiectul legii taxei de stat a fost votat, în prima lectură, la sfârșitul anului trecut. Documentul va fi propus spre adoptare Parlamentului.