Lebedinschi: Legea PAS cu privire la evaluarea integrității judecătorilor și procurorilor submină autoritatea puterii judecătorești

Legea PAS cu privire la evaluarea integrității judecătorilor și procurorilor submină autoritatea puterii judecătorești, fapt care va duce la derapaje de la principiile de bază ale statului de drept. Opinia a fost expusă de către membrul comitetului executiv al PSRM, Maxim Lebedinschi, în cadrul unui briefing de presă.

„Această reformă nu trebuie sa se transforme în vânătoare de vrăjitoare. Noi insistăm pe respectarea standardelor internaționale, și în special cele ale Comisie de la Veneția. În urma evaluării de către Comisia de la Veneția a conceptului reformei justiției, în cadrul ședinței Biroului permanent, reprezentanții Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au solicitat formarea unui grup de lucru pentru a ajusta proiectul la acele recomandări venite de la Consiliul Europei, din păcate acest fapt a fost neglijat și noi nu putem susține proiectul, care ignoră standardele intenționale”, a declarat Maxim Lebedinschi.

Lebedinschi a precizat că opoziția parlamentară susține ideea, ca viitorii membri ai Comisiei de pre-evaluare ale membrilor CSM și CSP să facă parte din cadrul organismelor internaționale, unde Republica Moldova este parte și ale căror menire este asigurarea normelor democratice.

„Când membri vor deveni parteneri străini, reprezentanți ale altor state, putem să ne trezim cu insinuări de intervenție a unui stat străin în treburile interne ale Republicii Moldova”, a spus Lebedinschi.

Totodată, socialistul susține că reprezentarea minoră a opoziției în această Comisie, sub 20 la sută, nu le dă posibilitatea reprezentanților opoziției să se expună cu fermitate în activitatea acesteia.

„Un alt factor important la care s-a referit Comisia de la Veneția este necesitatea asigurării autogestionării sistemului judecătoresc. La ziua de azi, CSM și CSP se formează parțial din reprezentanții aleși de către procurori și judecători și, parțial, sunt persoane numite de factorul politic. Când autoritatea legislativă sau o comisie formată de aceasta va avea posibilitatea să pre-evalueze candidații la funcția membrilor CSM și CSP, se submină autoritatea puterii judecătorești, ce va duce la derapaje de la principiile de bază ale statului de drept”, a conchis Maxim Lebedinschi.

lebedinschi
Comments (0)
Add Comment