„Lipsă de transparență” – Stamate acuză autoritățile că grăbesc transferul Centrului de Combatere a Dezinformării

Olesea Stamate critică dur decizia guvernării de a transfera Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării („Patriot”) din subordinea Parlamentului în cea a Președinției.

Deputata afirmă că activitatea acestui centru este lipsită de transparență și că nu există informații publice privind acțiunile sau rezultatele sale, în ciuda faptului că este finanțat din bani publici. Ea condamnă și modificarea procedurii de numire a directorului, care, potrivit noilor propuneri, nu va mai fi aleasă prin concurs, ci numită direct, fără consultare publică.

În plus, rapoartele centrului vor fi transmise doar Președinției, nu și Parlamentului, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la controlul democratic și echilibrul puterilor.

Stamate consideră că întreaga inițiativă este forțată și că are loc „pe ultima sută de metri”, fiind motivată de incertitudinea privind viitoarea configurație parlamentară de după alegerile din toamnă.

Ea solicită mai multă transparență și o abordare deschisă pentru un subiect de importanță națională, cum este combaterea dezinformării.

Comments (0)
Add Comment