Noul Guvern al Republicii Moldova, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu, şi-a prezentat oficial întreaga echipă guvernamentală.
Evenimentul a marcat un moment important pentru funcționarea Executivului, întrucât cabinetul urmează să meargă în Parlament pentru a cere votul de încredere.
În componenţa echipei figură mai mulți vicepremieri, precum și miniștri cu portofolii cheie: economie, infrastructură, finanţe, muncă, apărare, mediu şi cultură. Aproximativ jumătate dintre miniștrii noului cabinet provin din vechiul Executiv, în timp ce restul sunt nume proaspăt intrate în Guvern.
Premierul Munteanu a declarat că noua echipă are ca prioritate asigurarea creşterii economice, profesionalizarea aparatului de stat şi pregătirea Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană. Programul de activitate al Guvernului, intitulat „UE, pace, dezvoltare”, include peste 15 direcţii strategice, de la modernizarea infrastructurii şi protecţia mediului până la consolidarea justiției şi alinierea la standardele europene.
Următorul pas procedural îl reprezintă prezentarea în faţa Parlamentului, unde Executivul va solicita votul de încredere. Dacă va fi aprobat, membrii cabinetului vor depune jurământul și vor prelua oficial funcțiile.
Acest nou început intervine într-un context în care Guvernul îşi asumă misiunea de a livra rezultate concrete, pe termen scurt şi mediu, şi de a răspunde aşteptărilor cetăţenilor în ceea ce priveşte transparenţa, eficienţa şi orientarea spre Europa.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!