Lucrări de reparație la Grădinița nr. 54: Trotuare noi și carosabil asfaltat

Primăria Municipiului Chișinău continuă lucrările de reparație a căilor de acces către instituțiile de educație timpurie din Chișinău.

Despre acest lucru a informat Ion Ceban, printr-o postare pe rețelele sociale.

Potrivit Primarului General, în aceasta săptămână, au demarat lucrări de reparație în preajma Grădiniței nr. 54 din str. Ion Creangă 4/2, str. Ion Creangă 4A din sectorul Buiucani.

„Lucrările presupun amenajarea trotuarelor, schimbarea bordurilor, asfaltarea părții carosabile, cât și intrările în scările blocurilor de locuințe din împrejurime”, a mai spus Ion Ceban.

Până în prezent, în cadrul proiectului de amenajare a acceselor către instituțiile educaționale, au fost reabilitate peste 30 de căi de acces în toate sectoarele orașului.

CEBAN ION
Comments (0)
Add Comment