Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a felicitat vineri pe omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sisi pentru realegerea sa şi a reiterat sprijinul Franţei pentru „a însoţi procesului de modernizare a Egiptului, a anunţat Palatul Elysée.
În cadrul unei discuţii telefonice, cei doi lideri au făcut, de asemenea, un bilanţ al situaţiei din Fâşia Gaza şi al „necesităţii de a lucra, cu toţi partenerii din regiune, pentru a stabili cât mai curând posibil o încetare a focului în faţa unei urgenţe umanitare absolute”.
Ei au evocat, de asemenea, „importanţa de a lucra, de acum, asupra condiţiilor care să permită realizarea soluţiei cu două state (israelian şi palestinian), condiţie esenţială pentru revenirea la pace şi securitate pentru toţi în regiune”.
Abdel Fattah al-Sisi a fost reales fără surprize pentru un al treilea mandat, cu 89,6% din voturi, într-un moment în care Egiptul trece prin cea mai gravă criză economică din istoria sa.
Rezultatele scrutinului, care a avut loc între 10 şi 12 decembrie, au fost anunţate luni.
Fostul şef al armatei, arătat cu degetul în mod regulat din cauza situaţiei drepturilor omului în ţara sa, s-a confruntat cu un grup restrâns de candidaţi puţin cunoscuţi.
Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat chiar de luni victoria „convingătoare” a omologului său egiptean.