Maia Sandu cere Rusiei export fără restricții și evacuarea munițiilor

Autoritățile Republicii Moldova discută cu cele din Federația Rusă la diferite niveluri, iar în primăvara anului viitor, cel mai probabil, se va întruni Comisia interguvernamentală, care va încerca să găsească soluții pentru problemele existente, a declarat președinta Maia Sandu.

Maia Sandu a precizat că reluarea exportului fără restricții și evacuarea munițiilor din depozitele de la Cobasna sunt principalele subiecte de pe agendă.

„Discutăm la toate nivelurile. A fost ministrul de Externe în Federația Rusă, după care era planificată o vizită a viceministrului de Externe al Federației Ruse. Se discută la nivelul Ministerului Apărării, se pregătește această Comisie interguvernamentală, probabil în primăvară, încă nu este stabilită o dată concretă. 

Va încerca să se ofere soluții pe problema exportului. Ne dorim să exportăm fără restricții, așa cum prevede Acordul de Liber Schimb în cadrul CSI. 

Discutăm despre subiectul munițiilor de la Cobasna și sper să avansăm aici în lichidarea acestora, pe acordul de protecție socială, pe problema transnistreană. Încercăm să ajungem la niște soluții”, a subliniat președinta.

De asemenea, Maia Sandu și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu tensiunile de la granița ruso-ucraineană, mai ales că Rusia a mobilizat mai mulți militari în zonă.

„Noi suntem îngrijorați, este o situație complicată. Sperăm să se găsească soluții pașnice, dar bineînțeles, noi analizăm, discutăm, colectăm informația, facem schimb de informații cu partenerii noștri. Evident, în măsura în care noi putem să ne pregătim pentru un lucru extrem de dramatic.

Ne pregătim, dar e clar că nu avem soluții bune pentru așa ceva. Sperăm că actorii internaționali implicați în această discuție vor reuși să găsească soluții pașnice”, a adăugat șefa statului, citată de TRM.

Președinta s-a referit și la relațiile cu așa-numitele autorități de la Tiraspol. Sandu a spus că, comunicarea se face prin intermediul Biroului politici pentru reintegrare și nu are de gând să se întâlnească cu Krasnoselski.

„Guvernul trebuie să numească cât de curând un vicepremier pentru Reintegrare și deja vedem când poate fi stabilită următoarea ședință în formatul 5+2”, a notat Maia Sandu. Sursa citată a ținut să sublinieze că așa-zisul scrutin prezidențial din stânga Nistrului a fost ilegal, deci nul.

Comments (0)
Add Comment