Președinta Maia Sandu a respins afirmațiile potrivit cărora premierul demisionar Alexandru Munteanu ar fi condiționat continuarea mandatului de demiterea unor membri ai Guvernului sau de realizarea unor restructurări.
Potrivit șefei statului, în discuțiile avute cu premierul nu au existat solicitări privind reforme instituționale, schimbări în componența executivului sau măsuri legate de lupta împotriva corupției, așa cum a susținut anterior deputatul Vasile Costiuc.
„Alexandru Munteanu nu a prezentat nicio condiție cu referire la restructurări sau la lupta împotriva corupției. A fost o singură obiecție exprimată în discuțiile cu mine, care ține de relația lui interpersonală cu unul dintre membrii Guvernului, ministrul Educației și Cercetării. Nu sunt persoana indicată să povestesc despre aceste pretenții. Nu a existat nicio altă discuție despre condiții, de restructurare și de corectare a lucrurilor”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă.
Anterior, Vasile Costiuc afirmase că demisia premierului ar fi fost precedată de un conflict la nivelul Președinției, în care acesta ar fi cerut schimbarea unor oficiali pe care îi considera implicați în acte de corupție, inclusiv a ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.
Demisia lui Alexandru Munteanu a fost anunțată în cursul zilei, acesta invocând incompatibilitatea dintre mandatul său și propriile principii și convingeri.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!