Un lot comercial de maiouri pretinse a fi de brand, au fost descoperite fără acte corespunzătoare la vamă.
Funcționarii postului vamal Giurgiulești 1 au supus verificărilor un microbuz de model „Mercedes Vito”, ce se deplasa din Turcia spre Republica Moldova, condus de un conațional în vârstă de 25 de ani.
În urma controlului fizic detaliat, printre bagajele personale ale șoferului au fost depistate articole vestimentare în cantități comerciale (93 unități), nedeclarate organului vamal.
Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.