Partidul Mișcarea Alternativa Națională a depus o nouă sesizare la Curtea Constituțională în cazul noilor amendamente din Codul Educației care instituie un nou mecanism de desemnare a șefilor direcțiilor de educație din raioane și municipii. MAN susține că prin noua sesizare abordează noi aspecte prin care demonstrează faptul că autoritățile centrale, cu abateri grave de la normele democratice și de la Legea Supremă, încearcă să preia cu forța controlul asupra sistemului educației și asupra instituțiilor de învățământ.
Sesizarea la Curtea Constituțională a fost depusă de deputatul Gaik Vartanean.
„Am depus o nouă sesizare privind situația din sistemul educației. Subiectul este același, pe care l-am abordat în sesizarea de acum câteva luni. Cu regret, instanța nu a luat în considerare aspectele invocate de noi, însă sunt opinii separate exprimate de doi magistrați. Pe lângă asta, în sesizarea de azi am abordat noi temeiuri și aspecte legate de faptul că autoritățile centrale, partidul de guvernare, încearcă să ia sub control în totalitate sistemul educațional din țară, fiind încălcate un șir de principii și norme juridice. În ultimii ani, partidul de guvernare încearcă să-și subjuge tot mai multe sectoare. Au luat sub control instituțiile medicale raionale, dar schimbări nu se văd. Acum vedem cum vor să închidă una dintre cele mai vechi instituții medicale – Toma Ciorbă”, a declarat parlamentarul.
Noul mecanism de desemnare a șefilor direcțiilor de educație este dur criticat și de membrul MAN, Andrei Pavaloi.
„Conducerea încearcă prin metode abuzive să preia conducerea în toate organele locale de specialitate. În acest sens, fiind adoptată și o modificare la Codul Educației prin care, într-un termen foarte scurt, după decizia Curții Constituționale din 12 decembrie, urmează să fie eliberați din funcție un număr mare de șefi de direcție din raionale țării, inclusiv din municipiile țării, și să fie numiți interimari de către Ministerul Educației pe o perioadă de 6 luni, iar, ulterior, printr-un regulament care, la fel, este abuziv, lucru demonstrat și prin poziția CALM, prin care 6 persoane din 9, care sunt membri ai comisiei, sunt numiți de Ministerul Educației, urmează să organizeze concursurile de numire a șefilor direcțiilor de educației. Este o ingerință în politica autorităților publice locale. Este călcată în picioare poziția autorităților locale și, prin astfel de decizii, nu se face altceva decât preluarea cu forța a tuturor instituțiilor educaționale din țară. Este clar motivul pentru care se face acest lucru. Probabil vin alegerile din următorii doi ani și autoritățile încearcă să subjuge sistemul educațional. Noi suntem gata de luptă și vom face absolut tot pentru a apăra colegii și sistemul educațional, fiindcă educația nu are treabă cu politica. Vrem să ne facem corect lucrurile și să educăm copii”, a declarat Andrei Pavaloi.
În fața acestui atac asupra autonomiei locale, Partidul MAN cere guvernului să revină la normalitate și să respecte drepturile constituționale și legale ale Autorităților Publice Locale (APL). Este esențial să se desfășoare concursuri transparente și obiective pentru ocuparea funcțiilor de conducere în învățământ, evitând politizarea și respectând legea și Constituția, mai susține formațiunea.