Marina Tauber: Guvernul a scuipat din nou în sufletul oamenilor. Drept răspuns, vom organiza, în 7 mai, Acțiunea de rezistență națională

„Pentru actualul regim este mai profitabil să cheltuie sume fabuloase de bani pentru a cumpăra arme, decât să-și ajute propriul popor”. Astfel a comentat vicepreședintele Partidului „ȘOR”, deputatul Marina Tauber, avizul negativ dat de Guvern pentru proiectul de lege privind achitarea integrală a facturilor populației pentru gaze, căldură și electricitate, pentru lunile de iarnă.

„Acest lucru nu este o lovitură asupra autorilor proiectului de lege, ci un dispreț total față de voința celor 800.000 de cetățeni care și-au pus semnăturile în susținerea acestei inițiative. Se pare că este mai profitabil pentru actualul regim să cheltuie sume fabuloase de bani pentru a cumpăra arme, decât să-și ajute propriul popor.  Refuzul guvernului de a plăti facturile reprezintă un motiv serios pentru consolidarea noastră în continuare. Noi nu renunțăm! În data de 7 mai, ieșim la Acțiunea de rezistență națională, organizată de Mișcarea pentru Popor!”, a scris Marina Tauber, pe pagina sa de Facebook.

Deputatul a accentuat că Partidul „ȘOR” va lupta pentru dreptate și va insista ca autoritățile să țină cont de revendicările persoanelor defavorizate!

Acțiunea de rezistență națională va avea loc în data de 7 mai, la ora 13:00, în fața Parlamentului.

Comments (0)
Add Comment