Mesaje de felicitare pentru Maia Sandu după rezultatele preliminare

După publicarea rezultatelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, mai mulți oficiali adresează mesaje de felicitare pentru Republica Moldova. Primul mesaj este din partea premierului României, Marcel Ciolacu.

Felicit din toată inima poporul moldovean și o felicit și pe Maia Sandu, pentru o victorie uriașă! Moldovenii din întreaga lume au scris azi istorie. Și-au reconfirmat în fața întregii lumi nu doar curajul, ci și încrederea deplină în viitorul lor european! S-au luptat cu determinare contra unui mecanism infernal pus la punct de Rusia, care a încercat să submineze masiv democrația prin cumpărarea voturilor la scară largă. Victoria Maiei Sandu în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale este o dovadă clară a voinței poporului moldovean de a-și apăra democrația și de a-și asigura drumul către aderarea la Uniunea Europeană”, a scris Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a adăugat că „va continua să susțină Republica Moldova, să ajungă acolo unde îi este locul – alături de România în Uniunea Europeană”.

Un mesaj pentru țara noastră a adresat și europarlamentarul Siegfried Muresan. Potrivit lui, „Rusia a pierdut, în ciuda implicării masive”.

Maia Sandu va câștiga alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Este bine pentru Moldova, este important pentru România și pentru toată lumea liberă. Rusia a pierdut, în ciuda implicării masive. Rusia va încerca din nou să influențeze alegeri în viitor, nu doar în Moldova. Trebuie să fim mereu pregătiți să apărăm democrația”, a notat Siegfried Mureșan.

Până la această oră, după prelucrarea a peste 97 de procente din procesele verbale, Maia Sandu a acumulat 53.85%, ceea ce constituie 863419 de voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 46.15% (738625 voturi).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comments (0)
Add Comment