Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu delegația Adunării Parlamentare NATO, în cadrul căreia a accentuat rolul diplomației parlamentare în dezvoltarea parteneriatului RM-NATO și consolidarea valorilor democratice comune.
Mihai Popșoi a prezentat prioritățile politicii externe ale Republicii Moldova și acțiunile întreprinse în diverse domenii pentru implementarea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană până în 2030, transmite DemocracyMD cu referire la Știri.md.
„Un subiect prioritar al discuției l-au constituit ultimele evoluții ce țin de securitatea regională, inițiativele promovate pentru încetarea războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, precum și importanța convenirii aranjamentelor pentru o pace justă și durabilă bazată pe garanții solide de securitate și care să descurajeze o nouă agresiune armată în regiune.
De asemenea, oficialii au discutat subiectele prioritare de pe agenda de cooperare Republica Moldova – NATO. În context, a fost subliniat interesul părților pentru continuarea dialogului politic și implementarea programelor practice în domeniile convenite de comun acord pentru consolidarea capacităților de reziliență, securitate și apărare ale Republicii Moldova, cooperarea în contracararea noilor amenințări la adresa securității, în special celor cu caracter hibrid”, se menționează într-un comunicat.
În cadrul întrevederii, ministrul Mihai Popșoi a reiterat interesul pentru expertiza și asistența organizației în promovarea reformelor democratice, în particular pentru modernizarea și consolidarea sectorului național de securitate și apărare în conformitate cu noile evoluții și cerințe ale mediului actual de securitate.
La rândul lor, membrii delegației Adunării Parlamentare NATO au accentuat importanța continuării de către Republica Moldova a cursului de integrare europeană, democratizare și modernizare care să contribuie la consolidarea securității țării, statele Alianței Nord-Atlantice fiind dispuse să împărtășească expertiza și experiențele lor și să ofere asistența necesară.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!