Mii de dolari ar fi fost achitați de șase bărbați ucraineni pentru a ajunge în R. Moldova

Într-un caz de trecere ilegală a frontierei de stat, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST au surprins șase bărbați ucraineni care în mod fraudulos au ajuns în R. Moldova. Din spusele acestora, ar fi fost ajutați în comiterea ilegalității de către un grup de persoane, contra sumei de 4 000 de dolari per migrant.

În data de 1 mai 2024, în timpul unei misiuni de serviciu la frontieră, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Tocuz a observat din direcția statului vecin șase persoane care se deplasau grăbit spre interiorul R. Moldova. Operativ, în regiune au intervenit polițiștii de frontieră, fiind depistați șase cetățeni ai Ucrainei.

În cadrul documentării străinilor, aceștia au solicitat azil pe teritoriul R. Moldova.

Totodată, din declarațiile acestora s-a aflat că pentru a trece clandestin frontiera moldo-ucraineană au achitat fiecare câte 4000 dolari.

În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub toate aspectele legale, în vederea elucidării circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate în favorizarea migrației ilegale.

Comments (0)
Add Comment