Minor sub influența substanțelor narcotice depistat de către carabinieri pe o stradă din capitală

În data de 01 februarie, un echipaj de carabinieri, în timpul misiunii de ordine și siguranță publică în sectorul Rîșcani al mun. Chișinău a observat o persoană suspectă de gen masculin.

La apariția carabinierilor acesta a schimbat brusc direcția de deplasare. Stopat pentru verificări, oamenii legii au constatat că acesta este un minor în vârstă de 16 ani.

În timpul dialogului acesta manifesta un comportament asemănător persoanelor aflate sub influența substanțelor psihotrope. Ca urmare, tânărul a recunoscut că deține asupra sa droguri și a predat oamenilor legii șase pachețele de tip zip-lock cu o substanță de culoare alba asemănătoare drogurilor. Totodată, acesta a comunicat că a mai distribuit încă trei pachetele asemănătoare în mai multe locații din adiacent.

La fața locului a fost solicitată Grupa operativă a IP Râșcani care a ridicat pachețelele pentru a le transmite spre expertizare.

Ulterior în urma verificării locațiilor indicate de către minor au fost depistate, ridicate, sigilate și transmise spre expertizare alte trei pachețele cu conținut asemănător.

Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.

Comments (0)
Add Comment