Mișcarea Alternativa Națională promovează profesionalismul în echipă

Partidul Mișcarea Alternativa Națională depune maxim efort în vederea consolidării relațiilor între membrii echipei sale.

În acest sens, MAN, cu ajutorul colegilor de la Național Democratic Institute (NDI), a organizat un nou seminar, privind dezvoltarea capacităților membrilor partidului, precum și promovarea bunelor practici în relațiile cu societatea.

Mai exact, programul de instruire dezvoltă abilitățile profesionale și include o serie de seminare organizate în parteneriat cu organizațiile internaționale, fiind abordate subiecte variate, de la procesele politice la creșterea abilităților și capacităților echipei sau perspectivele de viitor.

Mișcarea Alternativa Națională încurajează schimbul de idei și experiențe între membrii echipei, pentru a promova un mediu de învățare continuă și îmbunătățire profesională.

Menționăm că, acesta este al doilea seminar organizat de MAN, în colaborare cu Național Democratic Institute (NDI).

MAN
Comments (0)
Add Comment