Modernizare în transportul public: A doua etapă a proiectului-pilot pentru achitarea cu cardul în Chișinău

Proiectul-pilot privind modalitatea de achitare cu cardul în transportul public din Chișinău intră în a doua etapă. În prezent, în cadrul proiectului lansat în parteneriat cu MAIB și Mastercard în 2021, sunt montate câte două validatoare în toate troleibuzele de pe liniile 22, 23, 24 și 30.

Primăria Capitalei a anunțat că, în total, vor fi instalate aproximativ 150 de validatoare în troleibuze.

„Menționăm, că terminalele staționare precedente și pos-terminalele de la conductori au fost restrase în totalitate. Actualmente validatoarele sunt în proces de instalare, acestea fiind nefuncționale momentan”, se arată într-un comunicat al Primăriei Chișinău.

Municipalitatea anunță că va reveni cu detalii despre data lansării, precum și cu instrucțiunile de achitare la noile validatoare.

troleibuzevalidatoare
Comments (0)
Add Comment