Parcul „Valea Trandafirilor” din Chișinău continuă procesul de modernizare, fiind în desfășurare două noi proiecte de infrastructură și agrement care vor îmbunătăți accesibilitatea și zonele de recreere ale parcului.
Potrivit autorităților, rampa de acces destinată inclusiv persoanelor cu mobilitate redusă a fost deja instalată pe întreaga lungime, de la partea superioară a parcului până în zona de vale. În prezent, se execută lucrări de amenajare a treptelor din pavaj și finisarea căilor de acces.
Un alt proiect vizează terasa de pe malul primului lac, aflată într-o nouă etapă de construcție. Acolo este montată structura metalică, urmând ca în perioada următoare să fie instalate elementele din lemn și balustradele, care vor transforma spațiul într-o zonă de relaxare și belvedere.
Aceste intervenții vin în continuarea lucrărilor realizate în ultimii ani în parc, printre care reabilitarea aleilor, modernizarea iluminatului public, amenajarea terenurilor sportive și de joacă, renovarea teraselor, instalarea mobilierului urban și întreținerea spațiilor verzi.
Autoritățile susțin că, etapă cu etapă, Parcul „Valea Trandafirilor” devine unul dintre cele mai moderne și frecventate spații de agrement din capitală.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!