Năstase, împreună cu câțiva consilieri municipali, au depus demisia din Platforma „DA”

Fondatorul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Andrei Năstase, a declarat astăzi, 22 decembrie, că acesta, împreună cu mai mulți consilieri municipali, își depun demisia din Partidul Platforma „DA”.

De asemenea, Andrei Năstase a anunțat că va da în judecată actualul președinte al formațiuni, Dinu Plîngău, pentru că acesta ar fi învinuit consilierii municipali în corupție. 

„Anunțăm că fiecare dintre noi, ne înaintăm demisiile din Platforma DA”, a specificat Năstase în cadrul unei conferințe de presă. La fel, acesta a menționat că: „Am fost loviți a doua oară de acest președinte de partid care sugerează societății că consilierii municipali care au votat, asumându-și prin votul lor aceste proiecte de dezvoltare zonală a orașului ar fi corupți”. Politicianul se referă la Planul Urbanistic Zonal (PUZ).

Astfel, fondatorul Partidului Platforma „DA”, Andrei Năstase, a solicitat Procuraturii Generale să intervină în cauza dată.

Mai jos, puteți urmări întreaga conferință de presă.


Amintim că, în data de 20 decembrie, Biroul Politic Național al Platformei Demnitate și Adevăr a decis retragerea sprijinului politic Fracțiunii Platforma DA din Consiliul Municipal Chișinău (CMC). Decizia vine la scurt timp după ce în cadrul ședinței CMC consilierii Platformei „DA”, împreună cu consilierii PSRM, PCRM, PUN, PSDE și alți cinci consilieri independenți, au votat câteva Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) despre care s-a anunțat de mai multă vreme că ar încălca legislația în vigoare.

Reamintim că, în luna iulie 2021, întreaga conducere a Platformei Demnitate și Adevăr, președintele și vicepreședinții partidului și-au anunțat demisia. Drept urmare, locul lui Năstase a fost luat de Dinu Plîngău, care a reușit să obțină cele mai multe voturi la Congresul formațiunii din 8 mai 2022. Cel din urmă a fost cel care a convocat Biroul Politic Național al partidului după ce membrii Platformei „DA” au votat pentru cele șase PUZ-uri.

Comments (0)
Add Comment