Natalia Gavrilița a discutat cu locuitorii din raionul Nisporeni despre măsurile Guvernului de susținere a populației

Guvernul muncește zilnic pentru a reduce impactul crizelor asupra populației, pentru a spori nivelul de trai al oamenilor și a moderniza satele și orașele,  a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița la întâlnirea cu cetățenii din Nisporeni. 

Majorarea tarifelor la gaze și energie electrică a necesitat o mobilizare fără precedent a Cabinetului de Miniștri pentru a găsi bani de compensații, bugetul alocat pentru susținerea populației fiind suplinit până la 5 miliarde lei. Dar acțiunile în această direcție nu se opresc aici, a ținut să precizeze Natalia Gavrilița.

„De fiecare dată am acționat așa încât să fim alături de oameni și să ieșim din aceste crize mai puternici. Cu ajutorul partenerilor noștri din UE, am reușit să diversificăm sursele de achiziționare a gazelor naturale, să asigurăm securitatea energetică a țării. Sunt lucruri care nu s-au făcut în cei peste 30 de ani de independență. Vom continua să negociem implementarea unor mecanisme de procurare a resurselor energetice și să creștem, până la 30%, ponderea energiei regenerabile”, a menționat Natalia Gavrilița.

La Nisporeni, în cadrul programului guvernamental „Satul european”, pe parcursul anului 2022, au fost finalizate 16 proiecte de infrastructură, în valoare de 62 milioane de lei. În afară de acestea, s-au făcut investiții și din alte fonduri guvernamentale sau cu sprijinul partenerilor de dezvoltare. Este vorba despre renovarea rețelei de drumuri, a sistemelor de apă și canalizare din unele localități, dar și inițiative ce țin de valorificarea potențialului turistic. 

Locuitorii din Nisporeni au vorbit despre felul în care sunt resimțite reformele demarate de Executiv. Unii dintre ei au solicitat alocații suplimentare în domeniul sportului și educației, modernizarea transportului interurban etc. 

Pe final, șefa Executivului a mulțumit locuitorilor din Nisporeni pentru contribuția adusă în gestionarea crizei refugiaților și susținerea cetățenilor ucraineni rămași fără adăpost. „Acum suntem cunoscuți în lume ca țara care a gestionat de cinci ori mai mulți refugiați decât era posibil, ținând cont de capacitățile noastre modeste. Am demonstrat maturitate în gestionarea crizelor – am lucrat toți în echipă și am obținut rezultate frumoase. Sunt sigură că vom reuși nu doar să gestionăm crizele, dar și să investim în schimbările necesare, pentru ca urmașii noștri să poată trăi într-o țară liberă și democratică”, a conchis Natalia Gavrilița.

Comments (0)
Add Comment