Fostul ministru de Externe și actual candidat PAS la alegerile parlamentare, Nicu Popescu, consideră că arestarea lui Vladimir Plahotniuc și condamnarea Evgheniei Guțul marchează un pas important pentru Republica Moldova, demonstrând că justiția începe să funcționeze eficient și să sancționeze corupția.
„Aceste cazuri nu trebuie privite ca o victorie a unei forțe politice, ci ca o reușită a noastră, ca țară. Sistemul de justiție începe să penalizeze hoții, corupții, bandiții care vor să destabilizeze țara și să ne fure viitorul”, a declarat Popescu.
El a recunoscut însă că ritmul schimbărilor nu este la fel de rapid pe cât și-ar fi dorit cetățenii, dar susține că progresele în infrastructură și în domeniul justiției, comparativ cu acum patru-cinci ani, sunt vizibile. „Lucrurile se mișcă în direcția bună. Avem nevoie de timp pentru a ajunge la o țară mai funcțională, mai puțin coruptă și cu o justiție puternică”, a adăugat fostul ministru.
Pe 22 iulie, fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia și plasat în arest preventiv pentru 40 de zile, fiind acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Curtea de Apel Atena va decide pe 13 august asupra cererii de extrădare.
În paralel, bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată la șapte ani de închisoare pentru finanțare ilegală a fostului partid Șor și corupere electorală.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!