Operatorul aerian Fly One continuă să rețină și să anuleze zboruri. Este vorba de cursele din data de 13 și 14 iunie, potrivit informațiilor oferite de Aeroportul Internațional Chișinău.
Au fost anulate zborurile din Londra, Düsseldorf și Parma spre Chișinău. Între timp, datele la Aeroport arată întârzieri pentru curse din Tivat, Antalya, Heraklion, Milano.
Cât privește cursele din Chișinău spre alte destinații, Fly One a anulat zboruri spre Düsseldorf și Parma. Unii pasageri vor zbura cu întârzieri spre Tivat, Antalya și Milano.
Autoritatea Aeronautică Civilă a invitat reprezentanții companiei aeriene Fly One pentru a discuta circumstanțele care au dus la anularea, în ultimele zile, a mai multor zboruri, măsurile întreprinse de către operatorul aerian, precum și aspectele ce țin de protecția consumatorilor și acordarea asistenței persoanelor care au fost afectate de această situație.
Operatorul aerian a declarat că anulările în lanț au fost provocate de defectarea a trei aeronave concomitent, nefiind posibilă înlăturarea defecțiunilor într-o perioadă restrânsă.