Nouă țări arabe vor discuta vineri despre reapropierea față de Siria și revenirea statului în Liga Arabă

Opt state arabe au fost invitate în Arabia Saudită în această săptămână pentru a discuta despre relaţiile cu Siria, a anunţat marţi Ministerul de Externe al Qatarului, în timp ce se intensifică eforturile de a reduce izolarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, transmite AFP, preluată de Agerpres. 

Întâlnirea va avea loc vineri la Jeddah între înalţi responsabili ai celor şase ţări din Consiliul de Cooperare al Golfului (Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman, Qatar) şi miniştri din Egipt, Irak şi Iordania, a informat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei de la Doha, Majed Al-Ansari. 

„Obiectivul principal este de a discuta situaţia din Siria”, a declarat el, precizând că Riadul a convocat această reuniune „consultativă” prin intermediul CCG. 

După ani de boicot, ţări arabe şi-au exprimat recent voinţa de apropiere de Siria, mai ales după seismul din februarie, unele intensificându-şi contactele cu Damascul şi trimiţând ajutoare. 

Siria a fost exclusă din Liga Arabă la sfârşitul lui 2011, dar unele guverne ar dori acum ca preşedintele Bashar al-Assad să fie invitat la summitul din mai de la Riad. 

„Există numeroase dezvoltări (…) în ce priveşte opiniile arabe despre revenirea Siriei în interiorul Ligii Arabe”, a afirmat purtătorul de cuvânt din Qatar. 

Discuţiile „se vor concentra pe schimbul de viziuni pe această chestiune şi poziţia fiecărei ţări faţă de situaţia” din Siria, a adăugat el. 

Şeicul Mohammed bin Abdelrahman Al-Thani, premier şi ministru de externe al Qatarului, va participa la reuniune, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Comments (0)
Add Comment