O femeie a căzut într-o fântână de 13 metri

O femeie din satul Echimăuți, raionul Rezina, a fost salvată dintr-o fântână de către o echipă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit unui comunicat al IGSU, cazul a avut loc ieri, 14 martie, când, prin intermediul unui apel la Serviciul unic de urgență 112, s-a anunțat că o femeie în vârstă de 69 de ani a căzut într-o fântână.

La fața locului salvatorii au stabilit că fântâna avea 13 metri și, cu ajutorul echipamentului necesar, femeia a fost extrasă în stare conștientă. 

Ulterior, aceasta a fost transportată la Spitalul Raional pentru îngrijiri medicale.

Circumstanțele pe acest caz urmează a fi stabilite.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 99 de situații de risc.

Comments (0)
Add Comment