Autorităţile vamale germane au confiscat 36 de kilograme de canabis de la o americancă de 34 de ani, pe aeroportul din Frankfurt, au anunţat autorităţile, informează luni agenţia DPA, citată de Agerpres.
Femeia încerca să treacă de poarta destinată persoanelor care nu au nimic de declarat la momentul la care a fost oprită de vameşi.
Incidentul s-a petrecut în luna noiembrie, însă a fost anunţat abia luni.
Femeia le-a declarat oficialilor vamali că în cele două valize pe care le avea nu se aflau decât haine şi produse cosmetice, însă o scanare cu raze X a prezentate rezultate suspecte, au precizat autorităţile.
O percheziţie a scos la iveală existenţa a 30 de pachete ermetice pline cu marijuana, cu o valoare de piaţă estimată la aproximativ 360.000 de euro (circa 388.000 de dolari). Femeia a fost arestată şi se află în custodia poliţiei.