Termenul-limită pentru privatizarea locuințelor atribuite de stat va fi extins cu încă trei ani. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege aprobat de Parlament în prima lectură, actualul termen urmând să expire la 31 mai.
Inițiativa aparține Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care susține că prelungirea este necesară deoarece o parte dintre cetățeni nu au reușit să finalizeze procesul de privatizare din diverse motive, inclusiv lipsa resurselor financiare, acte expirate sau absența din țară.
Potrivit datelor prezentate, în perioada 2021–2025 au fost privatizate 1.231 de locuințe, iar alte 2.651 rămân eligibile pentru privatizare. Autoritățile consideră că extinderea termenului cu trei ani este suficientă pentru finalizarea procedurilor restante.
După expirarea noului termen, locuințele care nu vor fi privatizate vor putea primi statut de locuințe sociale și vor fi gestionate de autoritățile administrației publice locale.
Proiectul urmează să fie examinat în lectura a doua în Parlament.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!