Parlamentul a numit un nou membru al Comisiei Electorale Centrale

Vadim Filipov a fost numit de Parlament în funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale. Un PROIECT de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 78 de deputați.

Vadim Filipov este licențiat în drept și are o diplomă de master în același domeniu. Anterior, în perioada 2017-2021, a mai ocupat funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale.

Potrivit legislației, Comisia Electorală Centrală este un organ colegial, format din nouă membri. Un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, ceilalţi 8 membri sunt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei. Membrii CEC sunt inamovibili şi nu pot fi membri ai partidelor şi ai altor organizaţii social-politice.

Comments (0)
Add Comment