Republica Moldova nu a aderat niciodată la Tratatul de Securitate Colectivă din cadrul Comunității Statelor Independente, alegând să se distanțeze de blocurile militare din spațiul post-sovietic. Totuși, statul a dezvoltat o cooperare activă cu Uniunea Europeană și cu țările NATO în domeniul securității și apărării.
Declarația aparține doctorului în științe politice, Vitalie Marinuța, ex-ministru al apărării, și au fost făcute în cadrul dezbaterii publice: „Denunțarea acordurilor cu CSI: avantaje și dezavantaje, argumente și speculații”, transmite democracy.md cu referire la IPN.
Pentru a explica de ce Republica Moldova s-a distanțat de structurile militare din spațiul post-sovietic, Vitalie Marinuța a făcut trimitere la primii ani de Independență, când deciziile de politică externă și securitate erau influențate de războiul de pe Nistru, parte a căruia a fost Federația Rusă, stat membru CSI.
„CSI a fost creată în 1991, iar în 1992 noi am avut războiul de la Nistru. Sub influența emoțiilor negative, Republica Moldova a decis să nu participe la constituirea Tratatului de Securitate Colectivă și s-a distanțat de tot ce viza cooperarea militară”, a spus ex-ministrul apărării.
El a explicat rolul statutului de neutralitate al Republicii Moldova, dar și modul în care acesta nu a împiedicat cooperarea cu structurile euroatlantice. „În 1994 a fost adoptată Constituția în care este prevăzut statutul de neutralitate. Din 1994 Republica Moldova a folosit această prevedere constituțională pentru a-și argumenta neimplicarea în diferite blocuri militare, în special în Organizația Tratatului de Securitate Colectivă. Dar în același timp, în cadrul Parteneriatului pentru Pace a dezvoltat o cooperare bună cu Uniunea Europeană și cu țările NATO pe domeniul securității și apărării”, a precizat ex-ministrul.
În ceea ce privește situația actuală a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, Vitalie Marinuța a subliniat că această structură și-a pierdut din relevanță și unitate, în special, după agresiunile Rusiei împotriva Ucrainei.
„După invazia Ucrainei din 2014 și după invazia la scară largă din 2022 s-a format o ruptură între statele Organizației Tratatului de Securitate Colectivă. Acest tratat există, dar el nu mai este funcțional. Chiar dacă Rusia încearcă să mai facă aplicații, dar cu fiecare an tot mai puține state participă la aceste aplicații. Majoritatea din ele, în ultimii doi ani, și-au arătat neîncrederea în această organizație. Există discuții și în Armenia și în alte state privind părăsirea acestei organizații”, a mai spus Vitalie Marinuța.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!