PAS a respins cele 2 milioane de lei pentru datoria Glodeniului: Stela Onuțu cere explicații

Un amendament înaintat de fracțiunea Partidului Nostru privind alocarea a 2 milioane de lei pentru stingerea unei datorii istorice a întreprinderii municipale din Glodeni către Moldovagaz nu a fost susținut în Parlament, deoarece deputații PAS au votat împotrivă. Datoria s-a acumulat în perioada în care prețul la gaz a crescut până la aproape 30 de lei, iar instituțiile nu au făcut față acestor scumpiri.

Primarul orașului Glodeni, Stela Onuțu, susține că suma este necesară pentru achitarea datoriei și evitarea problemelor legate de asigurarea încălzirii instituțiilor publice din oraș, dar și a executării silite.

„Nu vorbim despre banii care trebuie să fie alocați Primăriei, nu vorbim despre banii care trebuie să fie alocați pentru administrația locală sau pentru unele cheltuieli ordinare. Vorbim despre o datorie care apasă bugetul localității”, a declarat Stela Onuțu.

Ea a atras atenția că bugetul local nu dispune de cele 2 milioane de lei necesare pentru stingerea datoriei și a întrebat din ce surse ar putea fi achitată aceasta. Primarul a menționat și riscul executării silite a datoriei în baza unei hotărâri judecătorești.

Potrivit Stelei Onuțu, Guvernul a dat aviz pozitiv pentru identificarea unei soluții de finanțare, documentul prevăzând alocarea celor 2 milioane de lei și indicând sursa de finanțare: „Era o soluție reală a unei probleme reale care trebuia rezolvată”.

În plenul Parlamentului, amendamentul însă nu a acumulat suficiente voturi pentru a fi susținut.
Primarul spune că nu vrea să transforme subiectul într-un conflict politic, dar consideră că locuitorii orașului trebuie să știe cum a fost tratată problema în Parlament.

„Iar dacă această soluție a fost respinsă, atunci cei care au votat împotrivă trebuie să explice cetățenilor care este alternativa pe care o propun ei pentru stingerea acestei datorii și pentru evitarea executării judecătorești”, a spus Stela Onuțu.

Primarul a declarat că administrația locală va continua să identifice soluții pentru achitarea datoriei și să apere interesele orașului.

„Glodeni nu cere privilegii. Glodeni, oamenii din oraș, cer soluții”, a conchis Stela Onuțu.

Amintim că deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a cerut, printr-un amendament la proiectul de modificare a bugetului de stat pentru anul curent, alocarea a 2 milioane de lei pentru întreprinderea municipală „Servicii Comunale Glodeni”, pentru a evita problemele legate de achitarea datoriilor și asigurarea încălzirii instituțiilor publice din oraș. Propunerea a primit aviz pozitiv din partea Guvernului, însă nu a fost susținută de majoritatea PAS.

Întreprinderea municipală din Glodeni este singura din Republica Moldova care, pe lângă aprovizionarea cu apă, mai oferă și agent termic.

Comments (0)
Add Comment