Percheziții la șeful Băncii Naționale a Ucrainei. Ancheta ar viza legături cu dosarul „Midas”

Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (SAP) ar desfășura percheziții la guvernatorul Băncii Naționale a Ucrainei, Andrii Pișnîi. Potrivit publicației „Ukrainska Pravda”, acțiunile ar avea loc inclusiv în biroul acestuia, informație confirmată de deputatul ucrainean Iaroslav Jelezniak.

Perchezițiile au loc pe fondul unor investigații privind presupuse scheme de spălare a banilor și preluări ilegale de proprietăți, în care apare și banca de stat „Sense Bank”.

Pe 19 august, NABU și SAP au publicat o investigație intitulată „Forrest Gump”, în care au descris activitatea unei presupuse grupări infracționale care ar fi organizat spălarea banilor pentru achitarea cauțiunii fostului ministru al Energiei și Justiției, German Galușcenko. Potrivit anchetatorilor, în această schemă ar fi fost utilizată „Sense Bank”.

O zi mai târziu, instituțiile anticorupție au făcut publică o a doua parte a investigației, intitulată „Themis”. Aceasta viza presupuse acțiuni ale aceleiași grupări pentru preluarea ilegală a unor imobile și întreprinderi din Kiev.

Ulterior, pe 2 septembrie, Banca Națională a Ucrainei a constatat că Oleksii Stupak, președintele consiliului de administrație al „Sense Bank”, nu întrunea cerințele de calificare privind competența profesională și a solicitat înlocuirea acestuia.

Presa ucraineană a relatat că de numirea conducerii băncii naționalizate și de formarea consiliului său de supraveghere s-ar fi ocupat Vasîli Veselîi, considerat un reprezentant al autorităților care exercita controlul asupra instituției. Oficial, acesta ocupa funcția de consilier al șefului băncii.

Totodată, în înregistrările audio din dosarul „Midas” ar apărea o conversație între Oleksandr Țukerman și Vasîli Veselîi. Potrivit unei investigații jurnalistice, componența consiliului de supraveghere al „Sense Bank”, numit la 18 iunie 2025, ar fi fost discutată de persoane vizate în dosar cu mai bine de o lună înainte de numirea oficială.

Fostul președinte al consiliului de supraveghere al băncii, Șevki Adjuner, a declarat în cadrul unei ședințe a comisiei parlamentare de anchetă că Vasîli Veselîi ar fi fost numit în funcție la recomandarea guvernatorului Băncii Naționale, Andrii Pișnîi.

Surse din mediul politic citate de „Ekonomicina Pravda” susțin că Pișnîi și Veselîi se cunoșteau prin intermediul fostului deputat Andrii Ivanciuk, decedat între timp, care fusese coleg de facultate cu actualul guvernator al Băncii Naționale.

Pișnîi a negat însă că ar fi recomandat consiliului de supraveghere al „Sense Bank” numirea lui Veselîi, menționat în investigațiile anticorupție.

În august, presa ucraineană a relatat și despre nemulțumirea președintelui Volodimir Zelenski față de activitatea guvernatorului Băncii Naționale. Potrivit informațiilor apărute atunci, posibilitatea demiterii lui Andrii Pișnîi ar fi fost discutată.

Comments (0)
Add Comment