Pericolul de ghețuș în Chișinău: Primăria îndeamnă la prudență pe drumuri

Primăria Municipiului Chișinău îndeamnă cetățenii să fie înțelegători și precauți la drum, în contextul condițiilor climaterice, pericolul de ghețuș persistă în capitală și în întreaga țară.

Potrivit autorităților municipale, la această oră continuă să se circule în condiții de iarnă, iar automobiliștii sunt chemați să evite drumurile în pantă.

Totodată, transportul municipal troleibuze și autobuze activează în regim obișnuit, dar se atestă un flux sporit de călători în stații, pentru că cetățenii au optat pentru transportul public.

Având în vedere condițiile climaterice cu valori negative pe timpul nopții, serviciile municipale de profil și-au început activitatea de la 02:30.

Astfel, serviciile municipale din domeniul gospodăresc se află în teren, pentru desfășurarea lucrărilor de combatere a poleiului pe străzi, trotuare, în preajma stațiilor de așteptare a transportului public, parcuri și alei.

După miezul nopții și la primele ore ale dimineții, în activitățile de combatere a ghețușului pe drumuri cu aplicarea materialului antiderapant sunt implicați angajații Î.M. „Exdrupo” – 32 autospeciale sărărițe, ai Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” – 11 utilaje sărărițe și 275 persoane, ai  întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ și ai Regiei locativ-comunale – 37 utilaje sărărițe și 380 muncitori.

În context, Primăria Municipiului Chişinău face apel către agenţii economici și către gestionarii de imobile, să înlăture țurțurii de pe marginea acoperișurilor clădirilor și să combată ghețușul de pe teritoriul aflat în gestiune.

🔺În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii urbei sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.

capitalăghetusprimaria
Comments (0)
Add Comment