Peste 3.500 de încălcări în trafic, depistate de INSP în doar două zile

Ofițerii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au înregistrat peste 3.500 de încălcări pe parcursul weekendului trecut.

48 de șoferi au fost prinși în stare de ebrietate la volan, majoritatea dintre ei fiind în stare avansată.

Alți 1.641 de conducători au depășit limita de viteză admisă pe segmentul de drum, 456 nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră, iar 417 nu aveau cuplate centurile de siguranță.

De asemenea, alți 393 de șoferi nu au acordat prioritate legală pietonilor la traversarea străzii.

În aceste zile, polițiștii de patrulare au intervenit și în 206 cazuri, în urma apelurilor primite prin intermediul Serviciului unic 112.

Comments (0)
Add Comment