Peste 40 de angajați și-au dat demisia în ultimele săptămâni, despre asta a anunțat ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco în cadrul unei emisiuni televizate, Potrivit ei, de la venirea în această fncție a semnat zeci de cereri de demisie, majoritatea celor care au plecat dețineau funcții de conducere.
„Sunt mult mai multe, dar aceste 40 vizează conducători de prin rang. (…)Am găsit specialiști care vor să muncească, dar au fost puși pe silențios, am găsit grupuri de interese care acum conduc cu mai multe procese și deloc nu în interes public. (…) MAI este un domeniu foarte vast, sunt peste 17 mii de specialiști care merg pe stradă la muncă fiecare zi, suntem circa 19 mii, dar o parte din funcții sunt sub moratorii”, a declarat Revenco.
Ministra susține că deja a reușit să oprească o serie de licitații dubioase, iar auditul intern a scos la iveală mai multe scheme frauduloase.
”Drept urmare avem acum o serie de anchete în desfășurare. Până acum, în această perioadă eu am semnat peste 40 de cereri de demisie. Eu am fost foarte tranșantă din primul moment când am intrat în minister și în toate ședințele și întrevederile pe care le-am avut cu structurile subordonate, am zis clar: integritatea este unul dintre cele trei principii de care mă conduc”, a adăugat Revenco.