Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat bilanțul activității administrației municipale pentru ultimii trei ani, susținând că 80% dintre angajamentele asumate în fața locuitorilor au fost realizate sau se află în proces de implementare. Potrivit edilului, în această perioadă au fost duse la bun sfârșit și sute de alte proiecte care nu figurau în programul inițial.
În raportul său, Ion Ceban a evidențiat și situația financiară a municipiului, afirmând că bugetul capitalei se află într-o stare mai bună decât în orice alt moment din ultimii 30 de ani. Acest lucru ar permite administrației să continue investițiile și să dezvolte infrastructura orașului.
Edilul a menționat că Primăria Chișinău a atras peste cinci miliarde de lei pentru implementarea proiectelor municipale, prin diverse instrumente financiare, în timp ce alte sute de milioane de lei se află în etapa de negocieri.
Totodată, Ceban a subliniat că administrația capitalei a devenit un partener de încredere pentru instituțiile și băncile europene, iar Chișinăul dispune de cel mai mare portofoliu de proiecte majore realizate sau aflate în curs de implementare cu sprijinul acestora.
Potrivit primarului, proiectele și investițiile sunt prezentate transparent și pot fi consultate de locuitorii municipiului.