Plângere penală la Procuratura Generală: Dragoș Galbur cere verificarea veniturilor Anastasiei Taburceanu de la MoldATSA

Președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, a depus o plângere penală la Procuratura Generală, solicitând verificarea legalității remunerațiilor, sporurilor și suplimentelor salariale încasate de Anastasia Taburceanu în perioada în care aceasta a activat la Î.S. MoldATSA.

În sesizarea transmisă procurorilor, Galbur cere să fie examinate inclusiv perioadele în care aceasta s-ar fi aflat efectiv pe teritoriul Republicii Moldova, precum și eventuala existență a unor elemente constitutive ale unei infracțiuni.

„Am depus astăzi o plângere penală la Procuratura Generală privind remunerațiile, sporurile și suplimentele salariale încasate de Anastasia Taburceanu în calitate de angajat al Î.S. MoldATSA. Solicit organelor de drept să verifice legalitatea acestor plăți, perioadele în care aceasta s-a aflat efectiv pe teritoriul Republicii Moldova și dacă în acest caz există elementele constitutive ale unei infracțiuni”, a declarat liderul PNM.

Anterior, Anastasia Taburceanu a anunțat că și-a depus cererea de eliberare din funcție și că va restitui sumele încasate sub formă de sporuri și adaosuri la salariu pe întreaga perioadă de activitate în cadrul întreprinderii. Aceasta și-a exprimat regretul pentru efectele generate de situația creată.

„Îmi pare rău că, prin acțiunile și deciziile mele individuale, au fost afectați oameni fără nicio legătură cu situația dată”, a menționat ea.

Cazul a intrat în atenția publică după apariția unor informații privind veniturile obținute la MoldATSA, inclusiv un salariu lunar de aproximativ 120.000 de lei în 2026 și încasări totale de peste un milion de lei din această funcție.

În context, Agenția Proprietății Publice a anunțat verificări la întreprindere, iar eventualele sume achitate nejustificat ar putea fi recuperate.

Totodată, în spațiul public au fost invocate și alte surse de venit ale acesteia, inclusiv activitatea la Institutul pentru Inițiative Strategice și în cadrul companiei Grai Grup SRL, precum și colaborări anterioare cu instituții și structuri guvernamentale.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment