Partidul Liberal Democrat din Moldova a evaluat primele 100 de zile de activitate ale Guvernului condus de Alexandru Munteanu, considerându-le lipsite de rezultate concrete și fără o direcție clară de dezvoltare.
Într-o declarație publică, formațiunea susține că actualul cabinet nu reprezintă o schimbare reală, ci continuă practic politicile fostului Guvern PAS. PLDM afirmă că perioada de adaptare invocată de executiv nu este justificată, deoarece mulți dintre miniștri au făcut parte și din guvernul anterior.
Potrivit PLDM, Guvernul funcționează fără un program de guvernare clar și fără un plan de acțiuni adoptat, ceea ce ar explica deciziile considerate incoerente și lipsa unei viziuni strategice.
Criticile vizează și situația economică. Formațiunea menționează presiunea tarifelor la resursele energetice asupra populației și mediului de afaceri și acuză autoritățile de lipsa unor măsuri eficiente pentru stimularea economiei și protejarea consumatorilor.
De asemenea, PLDM consideră că procesul de integrare europeană nu avansează în ritmul promis, iar țara este tot mai frecvent menționată în contexte negative legate de respectarea drepturilor și libertăților democratice.
Alte probleme semnalate includ lipsa unei reforme administrativ-teritoriale, decizia privind reorganizarea Universității din Cahul și ceea ce formațiunea numește absența unei strategii coerente în domeniul securității și politicii externe.
Formațiunea critică și nivelul de comunicare al prim-ministrului, pe care îl consideră insuficient, și solicită o guvernare „cu viziune strategică, responsabilitate și reforme reale”.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!