Premieră în justiția britanică: o platformă de avocatură bazată pe AI câștigă un proces în instanță

O firmă de avocatură care utilizează inteligența artificială a obținut o victorie într-o instanță din Anglia, într-un caz care este prezentat de presa britanică drept un posibil precedent în utilizarea AI pentru pregătirea completă a unor litigii civile, relatează The Guardian.

Cazul a vizat o consultantă independentă în resurse umane, Tamires Camal Taquidir, care încerca să recupereze o datorie de 7.000 de lire sterline. În locul unei firme tradiționale de avocatură, aceasta a apelat la platforma Garfield AI, autorizată în Regatul Unit pentru gestionarea anumitor tipuri de litigii de valoare redusă.

Pentru aproximativ 400 de lire sterline, platforma a redactat documentele juridice necesare și a inițiat procedurile în instanță. Acestea au inclus declarații de martori și dosarul complet al cauzei.

Deși este descris ca un caz de „avocatură AI”, procesul a implicat și intervenție umană. În etapa audierii, clienta a fost reprezentată în instanță de un avocat angajat de platformă.

Procesul s-a desfășurat pe 14 mai la Wandsworth County Court din Londra și s-a încheiat cu o decizie favorabilă reclamantei, instanța obligând partea adversă să achite suma datorată.

Reprezentanții Garfield AI susțin că utilizarea inteligenței artificiale poate reduce semnificativ costurile pentru persoane fizice și mici afaceri, în special în cazuri simple, unde munca principală constă în redactarea documentelor și gestionarea procedurilor standard. Platforma este destinată litigiilor cu valori între 30 și 10.000 de lire sterline.

Clienta a declarat că acest serviciu i-a permis să continue acțiunea în justiție într-o situație în care costurile și durata procedurilor ar fi putut-o descuraja.

În același timp, experții din domeniu atrag atenția că rolul avocatului rămâne esențial. Avocatul care a reprezentat reclamanta a precizat că, deși documentele generate de AI au fost clare și bine structurate, pledoaria din sala de judecată rămâne un proces fundamental uman.

Subiectul este însoțit și de prudență în mediul juridic, în contextul în care au existat cazuri recente în care sisteme de inteligență artificială au generat informații eronate sau au citat hotărâri inexistente în fața instanțelor.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment