Rîșcani – Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat Casa de Cultură din orașul Rîșcani, care a fost dotată, prin intermediul Programului „Satul European”, cu 495 de fotolii teatrale și cinci aparate de aer condiționat. Valoarea investiției a fost de aproape 1,5 milioane de lei.
Totodată, anul trecut, datorită Programului LEADER, a fost reparată scena Casei de Cultură. Valoarea totală a proiectului a constituit peste 360 de mii de lei, dintre care 200 de mii de lei au fost alocați din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.
Edificiul cultural a fost în stare avariată timp de trei ani și nu avea încălzire. Acum, după renovarea din vara anului 2023, casa de cumtoeste una dkntre cele mai moderne din Nordul Republicii Moldova. Aici își desfășoară activitatea taraful ,,Favorit”, ansamblul vocal ,,Brândușele” și un studio de dansuri moderne.
Prim-ministrul Dorin Recean a apreciat modernizarea Casei de Cultură și pasiunea locuitorilor orașului Rîșcani pentru promovarea artei.
„Guvernul construiește pentru copii și maturi, în sate și orașe, în centru, la nord și la sud. Vom continua să investim în infrastructură, educație, cultură și sănătate, în toate domeniile”, a menționat șeful Guvernului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!