Oportunitățile de dezvoltare a afacerilor în Republica Moldova și perspectivele de investiții în economia locală au fost discutate la „Diaspora Business Forum 2024”, care a reunit cetățenii stabiliți peste hotare cu antreprenorii și profesioniștii din țara noastră. Prezent la eveniment, prim-ministrul Dorin Recean i-a invitat pe oamenii de afaceri să revină acasă și a vorbit despre relația reciproc avantajoasă dintre mediul de afaceri și stat, care aduce numeroase beneficii și contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării.
Potrivit premierului, Guvernul creează condițiile necesare pentru a aduce noi investiții și a-i susține pe cei care decid să lanseze afaceri în Republica Moldova. În acest sens, continuă simplificarea și digitalizarea proceselor, debirocratizarea mediului de afaceri și distribuirea de granturi pentru diverse inițiative. De asemenea, a fost operaționalizată finanțarea participativă, iar pe dimensiunea de investiții, Guvernul a lansat platforma pentru vânzarea directă a Valorilor Mobiliare de Stat.
„La solicitarea cetățenilor din diasporă, am extins și posibilitățile Moldova IT Park și o vom face de câte ori va fi nevoie pentru a pune în valoare potențialul oamenilor noștri. În același timp, în curând, vom face parte din sistemul de plăți SEPA care va facilita comerțul și va diminua costurile tranzacționale”, a spus premierul Dorin Recean.
Prim-ministrul a accentuat că un alt obiectiv cheie este ancorarea Republicii Moldova în marea familie europeană – o lume liberă și dezvoltată, orientată spre mediul de afaceri și cetățeni: „Tot ce trebuie să facem este să rămânem activi și responsabili, oriunde ne-am afla. Doar prin participare la procesele democratice și valorificarea potențialului comun de dezvoltare vom asigura pace și prosperitate și vom construi Moldova Europeană”.
„Diaspora Business Forum” este parte din șirul evenimentelor organizate în cadrul Zilelor diasporei. Ediția din acest an include discuții de panel și întâlniri B2B în format fizic și online, cu scopul de a crea noi parteneriate cu reprezentanți ai afacerilor din diaspora și din țară. Evenimentul este organizat de Biroul Relații cu Diaspora, în parteneriat cu PNUD Moldova și cu suportul financiar al Programului multilateral pentru migrație al Organizației Națiunilor Unite (ONU).