Premierul Dorin Recean la întrevederea cu președinții de raioane: „Obiectivul nostru comun este să creștem bunăstarea cetățenilor”

Prioritățile Guvernului în contextul deschiderii negocierilor cu Uniunea Europeană, oportunitățile programelor de cooperare transfrontalieră și utilizarea eficientă a banilor publici au fost subiectele discutate de prim-ministrul Dorin Recean cu președinții de raioane și șefii oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, în cadrul unei ședințe desfășurate la Casa Guvernului. 

 

Șeful Executivului a îndemnat reprezentanții autorităților publice locale să dezvolte capacitățile de scriere a proiectelor și să formeze, la nivel raional, echipe responsabile pentru elaborarea acestora. De asemenea, premierul Dorin Recean a accentuat importanța sustenabilității proiectelor, pentru livrarea unor rezultate cu impact pe termen lung pentru oamenii din localități.

 

„Obiectivul nostru comun este să creștem bunăstarea cetățeanului. În acest sens, este important să coordonăm agendele autorităților publice centrale și locale, să prioritizăm necesitățile oamenilor și să facem investiții care dezvoltă capacitatea noastră de a-i deservi”, a precizat prim-ministrul Dorin Recean.

 

La ședință au fost prezentate oportunitățile de atragere a investițiilor prin prisma proiectelor transfrontaliere, istoriile de succes și aspectele privind condițiile de eligibilitate.

 

Menționăm că țara noastră este eligibilă pentru participare în cadrul a trei programe cofinanțate de UE: Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027 și Programul Regiunii Dunărea Interreg 2021-2027.

Comments (0)
Add Comment