Prim-ministrul Dorin Recean s-a întâlnit, astăzi, cu cei 100 de participanți la tabăra „Dor” – „Diaspora. Origini. Rădăcini”, care se desfășoară în perioada 14-23 august curent.
Premierul a salutat entuziasmul și interesul tinerilor de a cunoaște actualitățile din Republica Moldova și de a păstra legăturile emoționale cu țara de origine. „Mulțumesc părinților voștri că au grijă să vă țină conectați la Republica Moldova, locul unde ei s-au născut”, a menționat prim-ministrul.
Prim-ministrul le-a vorbit tinerilor despre cum Republica Moldova urmează să devină un stat european și i-a îndemnat să devină promotori ai integrării europene, pentru a construi acasă un stat similar cu cele în care locuiesc în prezent.
Participanții la tabără au fost interesați de activitatea autorităților, dar și a premierului, despre rutina sa zilnică, hobby-urile și mâncarea preferată.
La programul DOR participă copii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, 80 fiind din diasporă, din țări precum Canada, Cehia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Portugalia, România, Spania, SUA și Turcia, iar 20 – din Republica Moldova. În cele zece zile de tabără, ei sunt implicați în diverse activități creative, sportive menite să consolideze legăturile emoționale, culturale și de identitate cu țara de origine.
Programul guvernamental DOR a fost lansat în anul 2013. Până în prezent, au beneficiat de oportunitățile oferite de acest program peste 1000 de copii.