Președinta Maia Sandu a vizitat, astăzi, unul dintre cele mai mari proiecte de modernizare a orașului Drochia și a avut o întrevedere cu mai mulți primari și reprezentanți ai autorităților locale din raion.
Șefa statului a apreciat că orașul va avea un parc amenajat, mai multe terenuri de joacă, terenuri de sport și o pistă de alergare. Proiectul, în valoare de aproape 11 milioane de lei, este finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și cofinanțat de primărie.
În cadrul întrevederii cu primarii și reprezentanții autorităților locale, Președinta a accentuat obiectivul de modernizare a fiecărei localități și a subliniat rezultatele programului „Satul European”, care a ajuns deja în 18 localități din raion. S-au investit 60 de milioane de lei în 24 de proiecte – rețele de apă și canalizare, renovarea și dotarea școlilor și grădinițelor, iluminat stradal, dar și alte proiecte de infrastructură. „Cu implicarea administrației locale și cu sprijinul financiar al partenerilor europeni, Moldova se modernizează și crește condițiile de viață”, a precizat șefa statului.
Tot, astăzi, Președinta Maia Sandu a avut discuții și cu locanicii din satul Chetrosu, Drochia. „Am avut o întâlnire tare frumoasă cu oameni din localitate și din satele învecinate. Prin Programul Satul European, la Chetrosu s-a construit recent o rețea de 14 km de iluminat stradal și a fost renovată sala de concerte a Casei de Cultură. Cu sprijinul României, au fost făcute lucrări de renovare la cele două grădinițe din localitate. Chetrosu e o localitate plină de viață, cu oameni care cred că integrarea europeană înseamnă mai multă siguranță și mai multe posibilități de dezvoltare, inclusiv pentru localitatea lor”, a punctat șefa statului.